Movul este una dintre culorile ce au avut, de-a lungul timpului, o semnificație aparte. Fiind și culoarea legăturii dintre om și divinitate, ea este preferată, încă, de mulți oameni. În această ordine de idei, ce loc mai bun pentru ea decât bucătăria, locul în care iau naștere idei mărețe, preparate fabuloase și, în același timp, locul în care toată familia stă în tihnă și se bucură de mâncare și de prezența celorlalți.
În acest articol vei afla ce combinații cromatice poți face folosindu-te de această culoare, cum poți amenaja bucătăria astfel încât să fie pe placul tău și alte detalii importante.
1. Bucătărie mov cu alb, cu negru și cu crem – Idei despre amenajare și cromatică
Movul înfrumusețează orice casă, fiind o culoare puternică, dar și delicată, iar majoritatea oamenilor își doresc, măcar parțial, să își amenajeze casa folosindu-se de ea. Multitudinea de nuanțe oferă posibilități nenumărate în materie de stil și estetică. Astfel, poți crea o atmosferă feerică, una elegantă sau una modernă, în funcție de tonul folosit, de texturi și de piesele de mobilier utilizate.
Bucătărie mov cu alb

Aceasta este una dintre opțiunile clasice. Nimic nu va sta în calea culorii principale, așa că modul în care va fi introdusă în încăpere este crucial. În acest sens, ai la dispoziție câteva opțiuni. Dacă optezi pentru pereți în această culoare, poți utiliza fie o vopsea lavabilă de interior, pentru un look îngrijit, simplu și eficace, fie un microciment de interior, pentru ceva mai multă personalitate. Microcimentul va aduce textură, unicitate și va transforma o bucătărie simplă într-una demnă de reviste. De asemenea, textura poate aduce cu sine și o nota elegantă, luxoasă, care, în combinație cu albul, va denota rafinament și bun gust.
Bucătărie mov cu negru

Aceasta este o combinație destul de pretențioasă. Pe cât poate fi de elegantă, pe atât poate fi de dificil să găsești nuanțele și texturile potrivite. Ideal, dacă vrei să utilizezi aceste două nuanțe, este să nu te limitezi la ele. Dacă alegi să folosești o vopsea decorativă de interior într-o nuanță de mov, poți apela la câteva decorațiuni negre și mate care să aducă un plus de mister bucătăriei. De asemenea, foarte importantă este și mărimea bucătăriei. Pentru o încăpere mare, nimic nu poate fi prea mult, dar pentru un spațiu limitat, lucrurile se complică. În această situație, poți face un perete accent mov utilizând fie vopsea, fie ciment decorativ de interior. Dacă bucătăria este făcută într-un stil industrial, cimentul este alegerea potrivită, iar decorațiunile negre, simple și practice își vor găsi locul mult mai repede.
Bucătărie mov cu crem

Cremul este o alegere elegantă și caldă, așa că nuanța de mov trebuie aleasă corespunzător. Poți merge pe orice intensitate în această direcție, iar rezultatul va fi, de cele mai multe ori, unul peste așteptări. Poți alege fie un mov închis, fie unul șters alături de mobilă cu blaturi crem ori, de ce nu, cu scaune de bar în aceeași nuanță. Dacă vrei să personalizezi și mai mult încăperea, poți opta pentru o vopsea minerală ori pentru una oxidantă, dar dacă vrei ceva mai simplu, mai natural, poți aborda cromatica din câmpurile cu lavandă. În acest fel, oricine va păși în bucătărie se va simți, fără doar și poate, binedispus.
2. Bucătărie mov – Mobilă, decorațiuni și asortarea lor
În funcție de direcția pe care o dorești pentru bucătărie, te poți juca atât cu tonurile de mov, cât și cu decorațiunile și mobilierul aferente acestei camere. Pentru a face din mov elementul principal, poți utiliza elemente pentru bucătărie în culori neutre, precum cremul sau bejul, sau în nuanțe de alb sau negru. De asemenea, dacă suprafețele mov sunt texturate ori lucioase, celelalte piese de mobilier pot fi mate. În acest fel, actorul principal va fi în lumina reflectoarelor.
De asemenea, un alt truc ce merită folosit este jocul de lumini. O bucătărie vopsită într-o nuanță liliachie poate fi acompaniată de ferestre mari și luminoase. Dacă spațiul nu îți permite acest lucru, poți opta oricând pentru oglinzi poziționate strategic.

Așadar, movul este o culoare ce poate înfrumuseța orice casă, dandu-i un aer rafinat și luxos, dar e necesar să ai în vedere ponderea acesteia comparativ cu alte nuanțe. Fie că ai o bucătărie de mici dimensiuni ori una generoasă, o vopsea potrivită te poate salva de bătăi de cap dacă ai în plan o renovare ori dacă ești abia la stadiul de finisare. Important de reținut este că, mai mult decât orice, calitatea va veni pe primul plan. În acest fel, nu numai că te vei evita posibilitatea unor erori stilistice, dar vei aduce și eleganță zonei din casă în care toată lumea se va strânge să socializeze.
Sursa foto: novacolor-romania.ro